joi, 16 iunie 2016

Povesti din Brasov 14 iunie 2016 Invitat: Maria Timuc



Interviu la Brașov cu minunata prietenă, Cornelia Crevean și emisiunea ei, ”Povești din Brașov”..despre iubire, viață, vieți anterioare, suferință, transformare de sine, căutare, speranță...


Pentru vizionarea emisiunii faceți click pe titlul colorat în albastru..


Puteti viziona emisiunea si aici... 
https://youtu.be/OMmwv4zEKcA



Povesti din Brasov 14 iunie 2016 Invitat: Maria Timuc

In imagine... Cornelia Crevean și..cărtile mele..






Maria Timuc și Cornelia Crevean...


Pregatindu-ne entru emisie...




Echipa NOVA TV la lucru...



Si o imbratisare plina de iubire...

sâmbătă, 30 aprilie 2016

IUBIREA CA LUMINĂ VIE ESTE AICI, PENTRU NOI TOȚI


”Iubirea divină, iubirea ca lumină vie, prezentă acum și aici, lumina cristică, binecuvântată se află la dispoziția fiecărei ființe și este accesibilă pentru noi toți. Nu suntem aleși să iubim, ci alegem să iubim și alegerea noastră este aceea care îl actualizează pe Dumnezeu, îl face viu pe Hristos și prezent chiar și în cele mai mici dintre detaliile vieții noastre, precum și în cele mari.
 Așadar, iubirea nu este doar o emoție, care definește relația dintre un bărbat și o femeie, dintre un copil și un părinte, dintre un samaritean și un necăjit sau relația dintre doi prieteni, ci o stare de conștiință, care presupune transformarea noastră interioară și practica iubirii în fiecare zi, în fiecare detaliu al vieții”.

***
În iubirea reciprocă, energia unuia o potențează pe a celuilalt. Frumusețea gândurilor, a sentimentelor și a sufletului crează energia frumoasă , iubirea, iar iubirea devine o forță de atracție care luminează, vitalizează, vindecă, înfrumusețează și dorește fericirea celui iubit. În ochii îndrăgostitului, celălalt este întruchiparea frumuseții, a bucuriei, a puterii, a grației, a blândeții. Doar cel iubit este dorit cu sufletul și cu trupul, cel iubit este frumosul, fantasticul, divinul, este cel în care iubitorul se regăsește în expresia profundă și frumoasă a ființei sale iubitoare. Iubirea reciprocă este mântuitoare, căci ea nu mai lasă loc de negativitate interioară. În acest model divin al iubirii dintre bărbat și femeie se ascunde modelul oglindirii perfecte a iubirii: ”așa cum te iubesc eu, mă iubești tu” sau ”iubirea din tine este oglinda frumoasă a iubirii din mine”.

”Prea iubitul meu este al meu și eu sunt a lui”, spune ”Cântarea Cântărilor”! Asta înseamnă că-n iubirea reciprocă ne dăruim unul altuia cu toată ființa. Aici este altceva decât ”posesivitatea” pe care o cunoaștem cu toții atât de bine. În posesivitatea omenească e o dorință ca celălalt să fie al tău, e un vis, e un semn profund că ”celălalt nu-mi aparține și de aceea încerc să-l forțez să fie al meu”. În posesivitate, bărbatul și femeia sunt supărați, sunt iritați. Ei au o idee doar despre iubirea reciprocă, dar nu iubirea reciprocă în sine. În iubirea reciprocă, apartenența este de la sine, este prezentă, nu trebuie s-o forțezi, nu e nevoie să-l forțezi pe celălalt ”să-ți aparțină”, să fie numai al tău. Pentru că te iubește, el ESTE al tău. Pentru că-l iubești, este al tău. 

Iubirea singură face ca celălalt să-ți aparțină total, să te oglindească în iubirea pe care i-o porți. Iubirea însăși este garanția teribilă a libertății, iubirea pe care unul i-o poartă celuilalt face ca libertatea de alegere să existe, să se exprime, să fie o certitudine.
Liberul abritru este frânt în iubirea posesivă. Aici, în acest model de iubire, deosebit de extins, de prezent în viața de zi cu zi, în iubirea posesivă, liberul arbitru nu este recunoscut și, poate, nici întru totul prezent. Dacă celălalt este ”forțat” să ne aparțină, dacă celălalt este forțat prin gelozie, prin mânie, prin amenințare, prin supărare, iată, iubirea lipsește și unde lipsește iubirea, lipsește libertatea de alegere. Dragostea cu forța e un deliciu al minții, e o stare confuză, pe care ar trebui s-o conștientizăm atunci când o manifestăm cu un partener,  fie bărbat sau femeie, ca și atunci când altcineva o manifestă cu noi înșine. Dacă încercăm să ne posedăm iubitul sau iubita se întâmplă pentru că avem să ne vindecăm pe noi înșine, să ne corectăm percepțiile despre ”iubire”. 

Vedeți ce spune ”Cântarea Cântărilor”? ”Iubitul meu este al meu și eu sunt a lui”... ESTE înseamnă că este, deja, în virtutea existenței iubirii reciproce. În posesivitate VREM SĂ FIE, în iubire ESTE. Dacă iubim și suntem iubiți, celălalt ne aparține și noi îi aparținem lui, ne dăruim reciproc unul altuia, prin puterea iubirii pe care ne-o purtăm. Nu-i nevoie să vrem să ne aparținem, căci voința(în forma ei de dorință) nu poate aduce iubirea. Dorința  se află în domeniul mai jos al conștiinței, în mintea noastră, în spațiul omenesc al lucrurilor pe care nu le avem, iar în iubire nu se poate ”să nu avem”. Nu avem doar din pricina minții noastre. ”Nu avem” când nu avem iubire. Aparteneța prin iubire nu este una posesivă, ci una naturală, firească, este o trăire pozitivă, luminoasă, prezentă, pur și simplu, în trăirea noastră, imposibil de creat prin forță. Dacă ESTE, iubirea distruge toate barajele, toate limitările, toate fortărețele pe care le ridică Egoul, ea rupe barajele Egoului și spulberă logica omenească, făcând ca omul să dea jos de pe toți pereții sufletului și ai minții sale valorile omenești de care este dependent. Cum spune un inițiat rus, S. N Lazarev, când omul pune valorile omenești mai presus de iubire acestea îi sunt luate, căci toate valorile omenești se nasc din iubire și de aceea nu putem pune imaginea lucrurilor mai presus de creatorul lor: iubirea însăși. 

(FRAGMENTE DINTR-O CARTE NOUA - în curs de apariție la EDITURA DHARANA - autori MARIA TIMUC ȘI OVIDIU BOJOR) 

***

Cu acestea vă doresc Un Paște Fericit și iubirea divină să vă binecuvânteze, să vă călăuzească și să vă mângâie sufletele și viețile. 

marți, 12 aprilie 2016

Vă aștept la Focșani vineri, 15 aprilie

Lansare de carte și conferință despre vindecarea...sufletului, a minții și a relațiilor



Vă aștept la Focșani vineri, 15 aprilie, ora 17,00, la Alexandria Librării, în incinta Focșani Mall, cu ocazia lansării cărților ”Pași către tine însuți - Vindecarea Cauzală” și ”Pași către tine însuți - Puterea Frumuseții Interioare” (Editura Dharana), adică a aceleiași cărți, apărută în două volume. Tot atunci vom lansa și cartea ”Jocul Divin - Șansa Omului în Univers”, la care sunt coautor. La Focșani va veni împreună cu mine și autorul principal al acestei cărți, fizicianul Alexandru Mușat, care va vorbi tocmai despre om, despre rolul său în existență și despre șansa extraordinară pe care acesta o are ca ființă întrupată. Alexandru Mușat este surpriza mea pentru prietenii din Focșani, care vor veni vineri seara la eveniment.

Evenimentul va fi însoțit de  o conferință cu tema: ”Vindecarea sufletului și a minții. Despre relațiile care ne îmbolnăvesc și relațiile vindecătoare”. 



Iată aici câteva idei care vor face subiectul abordării mele de vineri:
Motto:
”Suntem suflete nemuritoare, ascunse temporar în trup”...

1) Una dintre cele mai mari nevoi umane, pe lângă nevoia de apă, de hrană și de aer, este nevoia de a fi iubit. Ființele umane, nemotivate de existența cuiva drag, își pierd dorința de a trăi. A avea pe cine să iubim și a fi iubiți e o nevoie vitală, la fel de mare precum e aceea de a ne hrăni.
2) Oamenii devin puternici atunci când iubesc pe cineva. Dorința de a trăi este stimulată de iubirea pentru o altă persoană. Iubirea pentru altă persoană stimulează iubirea de sine și chiar o creează: de aici vine puterea celui care iubește pe cineva. Iubirea aceasta este una vindecătoare.
3) Relațiile interumane sunt sursă de vindecare și de boală pentru fiecare dintre noi, adesea fiind cauza unora dintre cele mai mari suferințe și cele mai mari vindecări ale ființelor.
4) Relațiile toxice - prezente în viețile fiecăruia dintre noi - sunt, adesea, relații karmice și sunt puse în mișcare de mecanisme karmice, care se transmit de la părinți la copii, dar se pot manifesta în relațiile de viață, care n-au nici o legătură cu familia biologică.
5) Toate relațiile biologice sunt karmice. În toate relațiile dificile se ascunde un program, un obstacol, care trebuie conștientizat și depășit pentru a debloca o karma trecută sau una pe care o putem declanșa chiar noi, reacționând greșit la situațiile provocatoare pe care ni le arată relațiile dificile. Karma despre care vorbim aici este doar un program inconștient, care se perpetuează prin eroare de percepție și prin reacții greșite la situații dificile. ”Păcatul fundamental al oamenilor este făcut prin percepție”, spune dr David Hawkins, un mare cercetător al stărilor de conștiință avansată. În consecință, karma este vindecabilă.
6) Relațiile de dragoste dintre bărbați și femei pot fi sursa unora dintre bolile cele mai apăsătoare ale sufletului și ale minții. Dar și relațiile dintre părinți și copii, dintre colegi, dintre rude pot fi sursă de îmbolnăvire sau de vindecare. Nu în ultimul rând, relația cu Dumnezeu joacă un rol determinant în experiența umană.
7) Vindecându-ne o relație dificilă sau vindecându-ne sufletul și mintea, tulburate în relațiile toxice, avem șansa unei creșteri interioare și energetice masive și a unei deschideri spre experiențe deosebite, ca o consecință a creșterii nivelului nostru de conștiință și a accesului minții și a sufletului într-un spațiu interior în care iubirea și pacea iau locul negativității. În acest punct, relația toxică se rupe și, fie persoana toxică este îndepărtată de la sine din câmpul nostru, fie se va naște între noi și cealaltă persoană o legătură de iubire.
8) Iubirea vindecă, dar pentru a iubi nu-i suficient să știm despre iubire, ci să găsim calea de a o trăi în experiența vieții de zi cu zi și în relația cu aceasta.

Detalii..la Focșani, unde vă aștept vineri seara!

NOTĂ: mulțumesc minunatei doamne, Cătălina Maria Dascălu (Cabinet Psihologic Dascălu Maria Cătălina), pentru organizarea evenimentului de la Focșani și, mai ales, pentru cât de mult suflet a pus pentru ca lucrurile ”să se întâmple”. Mulțumesc conducerii Alexandria Librării, Editurii Dharana, respectiv domnului Ioan Busuioc, Mall Focșani, psiho-line.ro, Pandora, care s-au implicat în organizare sau au sprijinit-o. 


Premiera absolută a superproducției”Salonul Roșu” - teatru radiofonic

O piesă minunată despre...dictatura regulilor



Luni, 11 aprilie a.c, la Hotel Ramada Majestic din București, a avut loc premiera absolută a piesei ”Salonul Roșu”, o superproducție a Teatrului Radiofonic, cu un scenariu de Pusa Roth, după romanul scriitorului August Strindberg. Lansarea piesei a fost însoțită de audiția a două dintre cele 10 episoade, respectiv episoadele 1 și 5, în prezența unora dintre ”artizanii” importanți ai acestui eveniment cultural deosebit. Regizorul arstistic, Vasile Manta, și redactorul și producătorul, Costin Tuchilă, au vorbit despre geniul scriitorului August Strindberg și despre culisele scrierii scenariului pe structura de teatru radiofonic, apreciind în mod special munca doamnei Pusa Roth pentru scrierea inspirată a acestuia, dar și forța și profesionalismul actorilor și al tuturor celor implicați în crearea evenimentului.
”Salonul Roșu” mi-a părut o satiră la adresa societății, al cărei personaj principal este ”Funcționarul”. Toate personajele sunt ”funcționari” la propriu, dar și la figurat. La propriu, funcționarii se mișcă pe scena lumii într-un ritm caragialesc, gândesc irațional și sfârșesc prin a transforma problemele dramatice ale lumii în ...”comedii”. Singurul personaj care încearcă să iasă din lumea funcționarilor, să evadeze de pe scena cu reguli absurde, iraționale și ineficiente, să iasă din schemă și să creeze ceva nou este Arvid Falk, personajul principal, care intră într-un carusel al funcționarilor la modul propriu tocmai în încercarea de a ieși din el. Scriitorul Arvid Falk se lovește de limitele, de regulile, de iraționalitatea și de absurdul unei societăți a cărei crispare trece drept  valoare, a cărei tensiune trece drept adevăr, a cărei virtute este respectul pentru reguli - de exemplu, nimeni nu mai mucește dacă trec două minute după închiderea programului de lucru - dar toate acestea devin demne de râs. Plânsul nu mai este posibil, drama e prea adâncă pentru a-ți pierde energia cu ea, așa încât nu-ți rămâne decât să râzi și să-și dai seama că trăiești într-o lume în care speranța de a scăpa din sistemul ”funcționarilor” este pierdută. Șansa de a trăi liniștit într-o lume guvernată de reguli iraționale este aceea de a te alinia lor. Iată un mesaj cât se poate de actual, ascultătorii piesei ”Salonul Roșu” se vor simți ca-n anul 2016, vor regăsi problemele lumii noastre în preocupările unui scriitor care a trăit înainte de anul 1900. Acesta este geniul: puterea de a reda trăsături ale societății și ale lumii și a le regăsi în orice timp, în orice spațiu și-n orice societate. ”Salonul Roșu” este - cred eu - o piesă despre dictatura regulilor, care absorb creativitatea(nu întâmplător scriitorul este victima societății), forța spiritului și tulbură profund frumusețea ființei și a lumii în care trăim, aruncând-o în tipare, pe cât de iraționale, pe atât de rigide și inutile.
Muzica din această piesă însoțește armonios anumite scene, subliniiind parfumul epocii și al personajelor. Regizorul Vasile Manta a izbutit să creeze scenele în așa fel încât să sugereze prin auz atomosfera unei lumi, a unei societăți și frământările unor suflete pierdute prin hățișurile aparențelor. ”Salonul Roșu” e o piesă interesantă, spumoasă, frumoasă, bine făcută, iar jocul actorilor este chiar spectaculos în anumite scene. Realizatorii și actorii merită apluze! Dumneavoastră o puteti asculta la Radio România Cultural (aveți programul și distribuția mai jos).



 În Imagine - Costin Tuchilă - redactorul și producătorul piesei ”Salonul Roșu”
 In imagine regizorul piesei, Vasile Manta


Imagine de la audiția în premieră a piesei ”Salonul Roșu”

” Salonul Roșu” - teatru radiofonic, după romanul cu același titlu de August Strindberg, teatru serial în 10 episoade, în regia artistică a lui Vasile Manta. Traducere de Corneliu Papadopol.

În rolul principal, Arvid Falk: Cristian Iacob. În distribuție: Mihai Constantin, Mircea Rusu, Eugen Cristea, Dan Condurache, Marius Manole, Ionuț Kivu, Gelu Nițu, Ștefan Velniciuc, Petre Lupu, Mircea Constantinescu, Mihai Niculescu, Nicolae Călugărița, Marius Călugărița, Profira Serafim, Ion Mărgescu, Alina Teianu, George Grigore, Cristian Simion. Redactor și producător: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu, Renata Rusu. Regia de montaj: Mirela Anton, Dana Lupu, Florin Bădic, Radu Verdeş. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Cele zece episoade vor fi difuzate laRadio România Cultural, pe spațiul de teatru radiofonic serial, ora 22.30, în perioada luni, 11–vineri, 22 aprilie 2016, astfel: 11, 12, 13, 14, 15, 18, 19, 20, 21, 22 aprilie. 

vineri, 4 martie 2016


„Domnul s-a arătat în vis lui Solomon noap­tea și Dumnezeu i-a zis: «Cere ce vrei să-ți dau».(…) «Dă, dar robului tău, o inimă pricepută ca să judece pe poporul tău, să deosebească bi­ne­le de rău!»... Cererea aceasta a lui Solomon a plă­cut Domnului” (Regi 3:5-10). Iată că Biblia ne spu­ne și câte ceva despre „cererea corectă” în ru­gă­ciune. Regele Solomon n-a cerut bogății mai mari, nici victorii în război, ci „înțelepciune și capacitate de dis­cer­nă­mânt”. O inimă pricepută înseamnă o minte blân­dă și în­țeleaptă, capabilă să judece corect și să distin­gă între ce este bine și ce este rău. Minții „îi lip­seș­te această capacitate”, așa cum afirmă unii din­tre marii cercetători moderni ai con­ști­inței. Su­biectivitatea percepției face ca noi să... ne iz­bim de dificultăți majore în puterea de a distinge între „bine și rău” sau între ceea ce este adevărat și fals. Ca urmare, cererea făcută de So­lo­mon poate deveni în fiecare zi și „cererea noas­tră”, în cazul în care căutăm „adevărul” și ne dorim să trăim... în comuniune cu valorile binelui.

„Cererea corectă” și prima dintre toate cererile în rugăciune ar putea fi chiar „cererea lui Solomon”. Chiar și a conștientiza limitele rațiunii și ale gândirii noastre, generate de subiectivitatea percepției, ar însemna mai mult decât... orice lucru măreț am face în viața de zi cu zi. Incapacitatea structurală a minții de a distinge între bine și rău devine sursa greșelilor, a erorilor și a interpretărilor negative, responsabile de ceea ce s-ar putea numi „eroare umană”. Înțelepciunea inimii poate... distinge între bine și rău și tocmai pentru că inima deține o judecată bazată pe iubire, ea devine sursa de inspirație pentru judecata dreaptă. Fără iubire, riscăm să judecăm strâmb. Fără iubire am putea deveni instrumente ale nedreptății, chiar atunci când – aparent – căutăm dreptatea și adevărul. Mintea poate crea o altă nedreptate în vreme ce tocmai „îndreaptă o nedreptate” și mecanismul acesta este teribil de evident în viața de zi cu zi. Onestitatea aparține inimii și de aceea „cererea corec­tă” în rugăciune începe cu cererea „plăcută lui Dumnezeu”: aceea de a avea înțelepciunea ini­mii. „Rugăciunea” se află într-un câmp de atrac­ție, așa cum lumea poluată de gânduri negative este un alt câmp de atracție. Prin comparație, un câmp împodobit cu cele mai frumoase flori ne stimulează creierul în a percepe frumusețea, miro­sul plăcut al florilor, ne stimulează simțul tactil prin adierea jucăușă a vântului și imprimă pe retină... dansul frumuseții existente, deja, în câmp. În contradicție cu un câmp de flori am putea ima­gina… un loc de depozitare a gunoa­ie­lor, căptușit în existența sa cu mirosuri neplă­cu­te, cu cerșetori și cu șobolani. Creierul va prelua automat senzația de neplăcere, de urât, de rău și va emite gânduri corespunzătoare, care definesc starea acestui câmp al... gunoaielor.

Rugăciunea este câmpul nostru cu flori! „Cere ce vrei să-ți dau”, îi spune Domnul lui Solomon. Și Solomon suntem și noi, fiecare dintre noi. Să te rogi înseamnă să ceri ce vrei, dar să vrei mai înainte de toate discernământul, precum a vrut Solomon, căci altfel mintea poate să ceară răul, crezându-l bine și pustiirea, crezând-o plinătate. În afara inimii nu avem dis­cer­nă­mânt cu adevărat și putem confunda dramatic bi­nele cu răul, iar asta-i drama esențială a lumii noastre. Este drama lumii în care oamenii cred că ucid din dragoste, că îl distrug pe altul în nu­me­le dreptății, că îl lovesc în numele adevărului și-l mutilează în numele lui Dumnezeu și la fel face cu sine însuși.
Acest minunat pasaj biblic dezvăluie că putem să-i cerem lui Dumnezeu orice, dar după ce am cerut mai înainte o inimă pricepută, care să discearnă între bine și rău. Poate că în acest scurt pasaj avem una dintre marile chei care deschid seiful rugăciunii corecte, iar cheia ne spune că ne vom ruga corect atunci când inima noastră cere cu iubire, căci discernământul nu este posibil fără iubire.





Fragment din cartea ”Pași către tine însuți - Puterea frumuseții interioare”, autor Maria Timuc: Editura Dharana...


NOTĂ: Cartea ”Pași către însuți – PUTEREA FRUMUSEȚII INTERIOARE” poate fi comandată pe următoarele siteuri (Librării):

La aceleași adrese, dar și la altele, pe care le puteți găsi pe Internet, este disponibil și volumul I, ”Pași către tine însuți - Vindecarea Cauzală”( ED. Dharana). 


marți, 2 februarie 2016

VADIM ZELAND

”Dacă ești pătruns de gândul naiv că viața îți va oferi tot ce este mai bun, nu se știe de ce, dar așa va fi”....
 

Pasaje din cartea ”Merele cad din Cer”, autor Vadim Zeland, Editura Dharana. O carte care vă poate ajuta să vă controlați...gândurile și viețile...

***
Dacă așteptările tale sunt pesimiste și pline de îndoieli, categoric ele se vor adeveri. Și dacă aștepți o întâlnire și te gândești că persoanele vor fi antipatice, presimțirile tale se vor adeveri din nou. În schimb, dacă ești pătruns de gândul naiv că viața îți va oferi tot ce este mai bun, iarăși - nu se știe de ce – dar așa va fi. ** Viața este un joc în care lumea le pune mereu locuitorilor săi aceeași întrebare:  Cum crezi că sunt eu? Și fiecare răspunde în funcție  de cum își reprezintă el lucrurile: ești agresivă sau ești plăcută. Sau ești veselă, posacă, prietenoasă, dușmănoasă, fericită, ”nenorocită”. Și iată ce este interesant: În acest joc toți sunt câștigători! Lumea este de acord cu toți și îi dă fiecăruia acea trăsătură de caracter pe care a comandat-o. ** Așa cum vom percepe lumea, tot așa ni se va prezenta lumea înconjurătoare. Nu este un simplu îndemn să fim optimiști, este o muncă concretă de formare a propriei realități.Din acest moment, orice s-ar întâmpla, faceți-vă o regulă din a vă ține sub control atitudinea. Nu are importanță dacă în acest moment nu vă simțiți atât de bine cum ați vrea. Oricum, nu este totul atât de rău și, fără îndoială, ar putea fi mult mai rău. Căci n-or să cadă pietre din cer, n-o să vă ardă pământul sub picioare și nici nu vă vor pândi fiarele sălbatice la fiecare pas. ** Ce facem noi când vedem că se realizează ceea ce nu am vrea? În loc să ne uităm la chip, ne concentrăm asupra imaginii și vrem să o schimbăm. Imaginea este o realitate fizică și trebuie să acționăm numai în cadrul intenției interioare. Adică, dacă lumea nu ne ascultă și nu se mișcă în direcția în care trebuie, să o luăm de gât și să o tragem cu putere încotro trebuie. O treabă grea, nimic de zis. De multe ori este irealizabilă, deoarece situația este absolut ridicolă: să stai în fața oglinzii, să te străduiești să apuci cu mâna imaginea și să faci ceva cu ea.** Mintea unui om obișnuit încearcă fără succes să acționeze asupra imaginii din oglindă, în timp ce ar trebui să își schimbe chiar chipul. Chipul  înseamnă direcția și felul gândurilor. Necazul este că noi mai întâi ne uităm în oglindă și abia după aceea reacționăm la ceea ce am văzut. În felul acesta, vrând-nevrând, ne exprimăm intenția, ceea ce amplifică și mai mult realitatea.** trăim așa cum ne gândim existența. Oglinda confirmă și întărește și mai mult conținutul modului de gândire.
 **. Înclinația spre negativism menține, de regulă, dispoziția la un nivel scăzut. Trebuie însă să faceți altfel – să vă creați în mod intenționat o stare de bine. Simplul fapt că eu știu că sunt capabil să gestionez realitatea, îmi ridică moralul. Prin intenția mea, îmi aleg culorile pentru propria realitate. Indiferent de împrejurări, îmi creez o stare de bine. O fac în mod conștient și nu reacționez ca un primitiv la stimulii exteriori. Trebuie să începeți să vă faceți această obișnuință. Pentru a vă bine dispune, vă poate ajuta un slide - muzical, vizual… - ce vă place mai mult. La modul ideal, trebuie să fie un tablou în care v-ați realizat scopul și vă simțiți minunat. **controlându-ți mersul gândurilor, controlezi realitatea. În caz contrar, realitatea te controlează pe tine.
Controlul realității se poate face cu un anumit grad de rigiditate. Procedeul cel mai simplu și cel mai ușor este amalgamul. El permite crearea unui fond general de confort și fericire, ceea ce – în majoritatea cazurilor – este absolut suficient. În schimb, pentru realizarea unui vis, este nevoie de mai multă răbdare și mai multă determinare. Fiecare dintre noi poate să folosească tehnica oglinzii în funcție de propriile nevoi.** Problema nu este să fiți fericit ca definiție, ci să lăsați fericirea să intre în viața dumneavoastră. Suntem fericiți atât cât ne dăm posibilitatea unei reușite incredibile. Nu trebuie să ne impunem să fim fericiți, ci să ne permitem un asemenea lux. Aveți încredere în lume – ea știe cel mai bine cum să ajungă la scop și va avea ea grijă de tot. Nu trebuie să vă preocupe întrebarea cum de reușește o oglindă obișnuită să reproducă chipul uluitor de exact. Stând în fața ei, gândiți-vă doar la ce ați vrea să vedeți în imagine. Și oglinda lumii își face treaba ireproșabil, numai că o face cu întârziere.


**Rețineți: lumea nu face decât să reflecte fără greș atitudinea dumneavoastră față de realitate. Oricât de sumbră ar părea imaginea reflectată, ea va deveni și mai sumbră dacă vă veți raporta la ea ca la ceva negativ. La fel, negativul va deveni pozitiv dacă îl veți considera de bunăvoie astfel. Orice împrejurare sau eveniment poartă în sine și un potențial nedorit, și unul util. Exprimându-vă punctul de vedere, aveți două variante: să determinați mersul evenimentelor spre succes sau spre insucces.În oricare dintre împrejurări, chiar și în cele mai nefavorabile, în final veți rămâne în câștig dacă veți respecta cel de-al șaptelea principiu al oglinzii: orice imagine reflectată luați-o ca pozitivă. Indiferent ce ar fi acolo, nu aveți de unde să știți dacă este de bine sau de rău, așa că luați-o ca cea mai bună variantă pentru dumneavoastră. **Dacă omul ia cârma în propriile sale mâini, viața nu va mai depinde de împrejurări. Corăbioara va putea fi dirijată într-o parte sau alta a sorții care, chipurile, ți-a fost dată. Totul este foarte simplu: viața este ca un râu. Dacă vâslești tu, ai posibilitatea să îți alegi direcția, dar dacă te lași dus, ești obligat să plutești în albia în care te-ai aflat. Dacă vreți karma – karma să fie! **Să își controleze soarta este capabil fiecare dintre noi, cu condiția să ia cârma în propriile mâini. Totul depinde de atitudinea pe care o adoptă: activă sau pasivă. Se poate trăi cum se trăiește, citind horoscoape și împăcându-te cu soarta ca fiind dată de sus. Pe de altă parte, dacă e să te apuci de treabă cu toată sârguința, după cum îți spune neroada de rațiune, poți să îți creezi o asemenea soartă, de să nu dea Dumnezeu. De aceea, prin poziție activă, trebuie să alegem, nu priceperea de a lopăta cu mâna prin apă și a merge împotriva curentului, ci intenția de a-ți controla mersul gândurilor în conformitate cu principiile oglinzii.
**

Extras din prefața cărții ”Merele cad din Cer”( Editura Dharana), autor VADIN ZELAND - scrisă de MARIA TIMUC...
Cartea lui Vadim Zeland, „Merele cad în Cer”, este a cincea dintr-un ciclu, care a început cu „Spațiul Variantelor” și a continuat cu „Murmurul stelelor dimineții”, „Înainte spre trecut” și „Dirijarea realității”. Autorul, de profesie fizician, creează – în aceste cinci cărți – o viziune originală, uneori șocantă a experienței umane, nu doar folosind termeni pe care nu i-ați auzit niciodată, dar – mai ales – prin esența teoriei sale și prin modul aproape jucăuș, simplu și frust de a explica realitatea. „Teoria pendulilor”, fundamentată de Vadim Zeland în cele patru cărți ale sale, este una dintre cele mai originale teorii despre „realitatea vieții cotidiene” și, în mod straniu, despre o realitate existentă în domeniul non fizic, care ne determină, ne influențează, ne colorează experiențele interioare și pe cele exterioare. Dincolo de toate, „teoria pendulilor” are miresme optimiste, misterioase, dar și revelatoare: pendulii, structuri informaționale care viețuiesc în plan non fizic, sunt hrăniți de mințile oamenilor. Gândurile noastre hrănesc aceste „entități” așa încât putem deveni captivi sau ne putem elibera, accesând în Spațiul Variantelor intuiția, viziunea, inspirația și capacitatea de a crea noul. Cred că însăși „teoria pendulilor” este o demonstrație uluitoare a capacității autorului de a se fi eliberat de pendulii distructivi și de a pătrunde departe, în acel minunat spațiu non fizic, în care sunt disponibile ideile geniale. Cele cinci cărți ale lui Vadim Zeland ne învață pas cu pas cum să ne eliberăm de sub tutela structurilor informaționale distructive, care populează experiența umană, și să accesăm lumea ideilor și universul plin de grație și de forță, accesibil oricui înțelege că gândirea este cheia care descuie ușile cerului. Asimilând corect teoria lui Zeland și practicând-o, avem șansa să observăm că ne putem controla realitatea, nu acționând asupra lumii exterioare, așa cum ne-am obișnuit, nu așteptând ca lumea exterioară să se schimbe, ci acționând corect asupra lumii noastre interioare, în mod special asupra gândurilor noastre și a atitudinii pe care o alegem în fața evenimentelor de viață. Atrag atenția în mod special asupra volumului I al seriei lui Vadim Zeland, al cărui conținut este simplu, viu și relevant pentru cunoașterea lumii interioare a ființei și care dezvăluie maniera simplă în care putem acționa pentru a ne elibera de strânsorile emoționale și mentale în care picăm prin anumite alegeri ale noastre. 

 

marți, 26 ianuarie 2016

INTERVIU  DESPRE  FERICIRE

CU

PROFESORUL DUMITRU  CONSTANTIN – DULCAN

Notă  prealabilă :

         În ziarul Gândul din 16.01.2016, Maria Bîrnaure a publicat un interviu cu prof.dr. Dumitru Constantin-Dulcan în care s-au făcut mari erori de exprimare și de conținut, deoarece, materialul nu i-a fost transmis celui intervievat spre certificarea celor scrise.
Profesorul Dumitru Constantin-Dulcan a trimis redacției ziarului Gândul varianta corectă a interviului, spre a fi publicată dar aceasta l-a refuzat afirmând că nu este în politica ziarului nici să trimită spre verificare materialul și nici să publice forma sa corectă.
Prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan își cere scuze cititorilor pentru erorile săvârșite afirmând că singura formă corectă pentru care își asumă răspunderea este cea actuală.


x

                                               x                       x
Nimeni n-ar crede că un copil născut într-un sat, observând rutina  din jurul său, se întreabă la o vârstă fragedă, ce rost are existența noastră.  
         Monotonia vieții, repetată zi de zi, îi lăsa impresia de zădărnicie, de încătușare a spiritului.
         „De ce trebuie să ne naștem ? Ce sens are viața ?  Să te bucuri  ? Viața nu este numai bucurie. Să suferi ? Cui i-ar servi suferința mea ?”
         Erau întrebări la care, evident, nu se putea oferi un răspuns la acea vârstă.         Și-a spus atunci, că pentru a înțelege rosturile lumii este necesar să parcurgă multe lecturi și să opteze pentru o profesie care are ca obiect studiul biologiei și fiziologiei umane. Așa a ajuns la opțiunea pentru medicină.
         Și-a împărțit lecturile după considerente pragmatice, în funcție de disponibilitățile pe care le avea. A început cu literatura română în clasele gimnaziale. În liceu s-a interesat de literatura universală,  în facultate de filozofie, istoria artei, istoria religiilor, istoria culturii și civilizației.
         Din medicină și-a ales ca specialități neurologia și psihiatria considerând că cel mai mare mister din fiziologia umană este dependent de creier.

         Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi …
         Cu toții avem nevoie să fim, să gândim, să căutăm o cale de a exista într-o lume în care există multe bucurii dar și multă tristețe. Întregul țel al vieții mele a fost acela de a găsi sensul lucrurilor.
         Am înțeles că viața este formată din ceea ce gândim și simțim, că finalitatea spre care tind toate acțiunile noastre este fericirea.
Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, ne animă și ne învolburează, momentul în care avem impresia că întreaga lume ne împărtășește fericirea.
Este o diferență între fericire și bucurie ? Cred că da. Spre deosebire de fericire care pare să impregneze întreaga noastră făptură, bucuria are o durată mai scurtă și se manifestă într-un plan mai puțin profund.

Este prima dragoste experiența care ne marchează cel mai  mult ?
Consider că dragostea este o circumstanță certă a fericirii atunci când este împărtășită de ambii parteneri.
Prima iubire, trăită în adolescență, constituie una dintre cele mai marcante experiențe ale vieții. Este momentul în care se trezește în noi dorința de a iubi, nevoia de completitudine, de un alter ego în care îți găsești ecoul propriului suflet. Aristotel afirma că în iubire există un singur suflet care trăiește în inima celor doi parteneri.
În jurul conceptului de fericite au meditat multe dintre spiritele mari ale omenirii, de la antici și până în lumea modernă.
 Pentru Aristotel, Seneca și de asemenea pentru Kant, unul dintre marii stâlpi ai filosofiei clasice germane, fericirea este în directă relație cu opțiunea pentru o viață virtuoasă.
 Cred că fericirea implică binele suprem, împlinirea unui destin în acord cu cele mai arzătoare dorințe.
Este obligatoriu necesar să facem  o distincție între fericire și plăcere. Spre deosebire de fericire, plăcerea poate fi motivată de răutate, porniri agresive sau de viciu. Plăcerea de a calomnia, de a denigra, de a provoca o suferință altor  persoane este expresia unui cinism care nu onorează ci coboară. Astfel de „plăceri” nu pot avea nimic comun cu ideea de fericire, chiar dacă amăgirea poate crea o astfel de senzație. Nu rare ori denigrarea publică a unor oameni nevinovați a provocat, prin stresul trăit moartea, generată de accidente vasculare cerebrale sau cardiace. Eu nu cred că democrația are ca esență cinismul care ucide.
Ești fericit numai când viața ta are un sens, când creezi valori care îți continuă memoria.
Fericirea este dependentă și de structura noastră psihică, de tipul de temperament pe care îl avem. Cei cu un temperament introvertit sunt mai greu de mulțumit, cum s-ar spune, și dacă este soare și dacă este nor. Structura cu care ne naștem este mai greu de învins. Și totuși, cu un oarecare efort ne putem schimba conștientizând că starea de încordare, de tensiune psihică nu este favorabilă sănătății. Este suficient să ne relaxăm musculatura feței arborând un ușor zâmbet și vom vedea că imediat suntem un alt eu, destins, calm. Este și o bună metodă de a preveni ridurile. Anxietatea, tristețea ne contractă musculatura mimicii generând una dintre condițiile formării ridurilor. Orientalii vorbesc de „zâmbetul lui Buddha” pe care ar trebui să-l avem în permanență.

Cât  de  importantă  este  atitudinea  optimistă  în  viața  noastră ?

         Am văzut în clinica de neurologie cum oamenii cu aceleași suferințe aveau o evoluție diferită, mai rapidă sau mai lentă spre vindecare și în funcție de reacția la boală. Cei care aveau un temperament mai puțin reactiv erau mai calmi, mai optimiști și mai încrezători în medici, citeam pe fața lor progresele rapide spre vindecare. La cei ușor iritabili, sceptici, vindecarea venea mult mai lent.
         Atitudinea optimistă în fața bolii este un factor esențial pentru că activează mecanismele de vindecare ale propriului organism. Atitudinea de scepticism, reacția depresivă, anxietatea, iritarea blochează resursele proprii de vindecare.
         Deducem că vindecarea nu depinde doar de medic ci și de ajutorul venit din partea omului bolnav.

Cum pot fi fericiți oamenii într-o lume în care
stresul, nemulțumirile sunt inevitabile ?
        
         Este fără îndoială că nu putem evita toate evenimentele neplăcute din viața noastră, dar este foarte importantă și reacția pe care o avem în fața acestora. În acest sens psihologii vorbesc despre tehnici de apărare față de stres, capabile să ne reducă reacția până la neutralizarea efectelor patogene ale acestuia. Este de precizat că stresul nu este evenimentul neplăcut cu care ne confruntăm, ci reacția organismului la acest eveniment. Cu cât această reacție a organismului, care presupune o complexitate de fenomene de ordin psihic, endocrin și biochimic, este mai amplă, cu atât efectele patogene, de îmbolnăvire sunt mai mari.

Nivelul superficial cu furtunile spiritului,
nivelul profund cu pacea sufletului
         Orientalii apreciază că există două niveluri de percepție și de reacție la evenimentele trăite. Unul este superficial, al minții care înfruntă toate micile furtuni ale existenței și care trec ușor peste noi, și altul este profund, cel al sufletului, unde prin înțelepciune trebuie să ne păstrăm echilibrul, pacea și liniștea interioară, indiferent dacă repurtăm un succes sau un eșec. Marii maeștri ai Orientului ne sfătuiesc să învățăm să nu ne pierdem cu firea nici în fața nenorocirilor și nici a marilor bucurii. Numai astfel nu mai suntem vulnerabili nici la „bătaia vântului, nici la marile furtuni”.

Gândurile noastre pot influența inclusiv Universul
         Werner Heisenberg, unul dintre marii mentori ai fizicii cuantice, spunea că gândul nostru se propagă, vorbind la figurat, până în cel mai îndepărtat colț de Univers.
         Gregg Braden, bine cunoscut publicului românesc prin conferința ținută la  București și prin numeroasele sale cărți în aria spiritualității, dar și mulți alți autori, emit ipoteza existenței unei rețele informaționale care conectează întregul existent, inclusiv gândurile noastre.
         Unul dintre principiile fundamentale ale fizicii cuantice este acela al interconexiunii la nivel de Univers a tuturor lucrurilor. Este ușor de înțeles în acest context că și omul prin gândurile și acțiunile sale influențează Universul în sens favorabil sau nociv. Concomitent cu emiterea unui gând, emitem și un câmp de energie pentru că totul, întregul Univers este la nivel fundamental energie și informație. În funcție de semnificația pe care o dăm gândurilor noastre, pozitivă sau negativă influențăm tot ceea ce ne înconjoară.
         Când gândim frumos, vizând binele nostru și al tuturor, emitem un nor de lumină, de fotoni, pentru că și suntem construiți din fotoni, din lumină. Știm că pentru cei mai puțin informați este greu de înțeles că suntem construiți din lumină, că emitem în permanență fotoni – și când gândim și în procesul de vedere. Acestea sunt concluziile fizicii moderne. Nu vedem fotonii emiși pentru că numărul lor este sub capacitatea noastră de a-i sesiza.
         Știința astrofizicii actuale încearcă să explice existența Universului prin teoria Big bang-ului care postulează că la început n-ar fi fost decât o explozie de lumină, un câmp electromagnetic. În consecință, întregul existent își are originea în această lumină inițială – și pietrele și iarba și noi înșine…
         Este necesar să înțelegem că nimic din ceea ce gândim și facem nu se pierde din Univers. Legea fundamentală pe care se sprijină Universul este de ordin etic. Tot ceea ce contravine cestei legi riscă să producă dezechilibre în Univers, și cum legile proprii nu-i permit, reechilibrarea prin reflectarea consecințelor asupra celor ce le-au generat sau asupra descendenților lor este inevitabilă. Universul seamănă cu un mare gând, spune fizicianul James Jeans, este un mare psihism spun și L. Watson, Erwin Laszlo, Peter Russell. Pentru sceptici, sau pentru cei ce vor să aibă o informare mai extinsă, lecturile scrierilor lui Gregg Braden, Stanislav Grof sau ale concetățeanului nostru, Academicianul Mihai Drăgănescu, ale cărui comentarii asupra fizicii cuantice sunt o excelentă sursă de luminare a minții cu ultimele progrese în cunoaștere.
         Revenind la substratul energetic și informațional al gândirii noastre, este necesar să știm că în clipa în care gândim în termeni de iubire, de acceptare a semenilor, de compasiune, recunoștință, iertare – emitem și un câmp de energie benefică pozitivă, care impregnează toate celulele organismului, modificându-le inclusiv chimia în sens favorabil sănătății.
         Invers, în momentul în care urâm, suntem violenți, ironici, invidioși – îmbrăcăm o haină de doliu. Emitem un câmp de nori întunecați care ne înconjoară corpul ca o mantie. Consecințele acestei gândiri negative sunt inevitabile. Mai devreme sau mai târziu plătim noi sau copiii noștri prin boli a căror cauză o ignorăm.

Ne putem prelungi viața și în funcție de ceea ce gândim și
îngrijirea pe care o acordăm propriului organism
         Se apreciază că ar trebui să trăim în jur de 120 – 130 de ani, dacă nu ar interveni o serie de accidente și de boli cronice care ne scurtează viața. Aceste cifre ne pot trezi îndoieli tot așa cum probabil i s-ar fi spus omului din comuna primitivă că ar trebui să trăiască în jur de 70 de ani și nu doar 24 - 25 cât trăiau la acea vreme.
         Durata vieții actuale se datorează igienei de care am devenit conștienți abia când s-au descoperit germenii care determină bolile și mijloacele de combatere a acestora. Mă refer, desigur, la atât cât știm astăzi.
         Progresele înregistrate în diversificarea hranei, a condițiilor de hrănire și evoluția științei medicale sunt factorii care au permis durata actuală a vieții cu mult diferită și de cea din secolul al XIX-lea. Anestezia modernă, chirurgia actuală, endocrinologia în care România are prioritate, primul tratat de endocrinologie fiind publicat de C. I. Parhon și M. Goldstein în 1909, antibioticele, gama largă de medicamente oferită de industria farmaco-chimică își au fără îndoială aportul lor în atingerea duratei de astăzi a vieții.
         Senescența (îmbătrânirea) este atribuită în prezent acumulării de suferințe cronice prin scăderea capacității de apărare a sistemului imunitar.
         Organul central al sistemului imunitar îl constituie Timusul din care spre vârsta de 50 – 55 de ani ar mai rămâne activ doar 5% din volumul funcțional.
         În prezent dispunem de o nouă știință numită Neuropsihoimunologie.
         Sistemul imunitar dispune de un program inteligent, motiv pentru care a și fost numit „creier mobil” de către Candance Pert. Ca urmare discutăm aici și de efectul emoțiilor asupra sistemului imunitar. Depresia, frica, descurajarea, lipsa dorinței de a trăi au ca efect blocarea celulelor sistemului imunitar cu rol în apărarea organismului de infecții, inclusiv de cancer. Se spune adesea că boala canceroasă poate fi determinată și de nefericire, de stres.
         Scriam undeva că ne trebuie foarte puțină atenție din partea celorlalți pentru a fi fericiți. O privire caldă, încurajatoare la depășirea unui necaz, un zâmbet, o mică bucurie dăruite unui semen în suferință – sunt suficiente uneori pentru a schimba o stare de tristețe. Mai spuneam că o supărare de 5  minute ne lasă fără apărare ore întregi.


Se spune că Inima este corespondentul minții divine
         Cu toții funcționăm pe un registru rațional și un altul emoțional. Se crede că inima are un rol major în gestionarea emoțiilor. Cert este că în luarea unor decizii avem uneori mai mult succes dacă ascultăm de „vocea” inimii decât de cea a rațiunii. De aceea se spune că inima este simbolul minții divine.
         Bineînțeles că în contextul vieții sociale rațiunea își are rolul său. Nu înseamnă că nu mai mergem la serviciu pentru că … „inima” nu ne îndeamnă.
         Fericirea se naște în interiorul nostru, în inimă, dacă vrem. Este un sentiment venit de dincolo de rațiune. O cale de găsire a fericirii este și credința, recunoștința față de Creator, față de toate creațiile sale – oameni și animale.
         Să fim recunoscători pentru că existăm, pentru părinții care ne-au născut și crescut, pentru cei care prin truda lor ne-au lăsat o carte, pentru cei care au creat bunurile de care dispunem.
         Să ne întrebăm ce putem face și noi pentru toți ceilalți, grație cărora existăm. Aceasta este responsabilitatea de a fi și cheia de a fi fericit.




        








Articole publicate pe blogul personal